Tutunul a ajuns pentru prima dată în Japonia odată cu sosirea portughezilor pe insula Tanegashima din sudul Japoniei, în 1542. La scurt timp după aceea, semințele de tutun au început să fie cultivate în întreaga țară.
Conform legendei, marinarul portughez Mendez Pinto ar fi fost cel care a introdus tutunul în Japonia, oferind niște semințe shogunului localei insule Tanegashima, Tanegashima Tokitaka. Acesta a fost impresionat de frunzele uscate de tutun și le-a numit „frunze tanegashima”.
Cultivarea și fumatul tutunului s-a răspândit rapid în rândul clasei samurai din Japonia. Ei foloseau lulele lungi numite „kiseru” pentru a fuma tutunul. Fumatul tutunului a devenit un obicei zilnic al clasei conducătoare.
Până la începutul secolului al XVII-lea, consumul de tutun s-a răspândit în toată țara, în timp ce producția internă de tutun a început să crească. S-au dezvoltat soiuri unice de tutun din frunze mari, cum ar fi „Shiranui”, „Kinko Koku” și „Ako”.
Monopolul asupra comerțului cu tutun în Japonia era deținut în acea perioadă de către compania comercială olandeză VOC. Japonezii au învățat tehnicile de prelucrare și consum al tutunului de la comercianții olandezi.
Astăzi, tutunul continuă să fie cultivat și consumat la scară largă în Japonia, deși ratele de fumat au scăzut constant în ultimele decenii. Industria tutunului rămâne o parte importantă a economiei și culturii japoneze.